-1.3 C
România
sâmbătă, 4 decembrie, 2021
AcasăSănătateDe ce viața după 50 de ani este mai frumoasă?

De ce viața după 50 de ani este mai frumoasă?

Se spune că tinerețea este cea mai frumoasă parte a vieții. Dar, de ce să nu putem să ne bucurăm de viața după 50 de ani?

Odată cu trecerea anilor, acumulăm cunoștințe și experiențe. Aceștia ne vor ajuta să privim totul într-un mod mai matur și experimentat. Așadar putem să trăim așa cum ne dorim la orice vârstă. Iar pentru a ne putea păstra cât mai tineri, trebuie doar să ținem cont de câteva sfaturi pe care să le aplicăm în viața de zi cu zi.

Sfaturi elementare de nutriție


Conform medicilor nutriționiști, persoanele ajunse la vârsta de 50 de ani ar trebui să își mențină talia la dimensiuni cât mai mici. Deoarece diametrul acesteia este direct proporțional cu riscul instalării bolilor cardiovasculare.

Bărbații nu ar trebui să aibă diametrul taliei mai mare de 102 cm. Iar femeile peste 89 cm, astfel reduceți aportul caloric zilnic cu până la 200 kcal.
Cele mai bune suplimente alimentare pentru această categorie de vârstă, în funcție de recomandarea medicului, sunt cele cu vitamina B12, calciu, vitamina D, vitamina B6, acidul folic și omega-3.


Axați-vă dieta pe alimente sănătoase

Consumați preponderent fructe, legume, cereale integrale, broccoli, carne slaba, peste, migdale si lactate degresate.
Evitați alimentele periculoase. Eliminați complet din regim sucurile acidulate, pâinea alba, produsele de patiserie, grăsimile saturate, sarea, untul, zaharul rafinat si pastele albe.
Cel mai important, renunțați sau cel puțin reduceți cât de mult posibil consumul de alcool și tutun.

Important este și să mâncați în liniște.
Conform studiilor, cine mănâncă fără graba reușește să-și mențină greutatea și să limiteze creșterea kilogramelor.
Și totuși, oricât de copioasă ar fi masa, cu cât mănânci mai repede, cu atât te îngrași mai mult.

Nu renunțați la efortul fizic nici în viața după 50 de ani

Faceți mișcare. Aveți nevoie de circa 75 de minute de mișcare moderată pe săptămâna. Acesta sub forma plimbărilor pe jos, a grădinăritului, alergatului ușor, înotului sau a exercițiilor de aerobic.
Aportul caloric zilnic recomandat în această categorie de vârstă. În funcție și de nivelul de activitate fizică, este de aproximativ 1400 – 1800 kcal. pentru femei și 1400 – 2200 kcal. pentru bărbați.

Mențineți-vă și creierul tânăr, nu doar corpul!

Să nu uităm că pentru a putea să ne menținem un ritm de viața sănătos trebuie să avem grijă nu doar de corpul nostru, ci și de creierul nostru, așadar exercițiile pentru antrenarea minții sunt mai mult decât necesare, pentru prevenirea tulburărilor de memorie și a instalării demenței.
Puteți opta pentru rezolvarea unor integrame, câteva partide de șah cu prietenii, alte jocuri de societate și de sigur cel puțin o oră de lectură pe zi este și ea bine venită.

Vizitele periodice la medic

Chiar dacă vă simțiți bine, efectuați controale anuale, urmate de alte investigații recomandate în funcție de vârstă și de factorii de risc. Este un obicei pe care merită să vi-l formați la orice vârstă. Iar odată cu trecere timpului devine și mai important pentru a vă putea menține sănătoși.

La această vârstă, se impune un examen de specialitate al colonului, pentru a putea depista prezența cancerului de colon, iar dacă în familie au mai fost cazuri, e bine să fie efectuat cât mai devreme și apoi din cinci în cinci ani.
Un alt examen medical care se impune mai ales după instalarea menopauzei este osteodensitometria.

Factorii care influențează în rău și care trebuie luați în calcul sunt: greutate corporală mai mică, fumatul, cazurile de fracturi (în special la încheieturi) din familie după vârstă de 60 de ani.

Să nu uitați nici de:

  • hemoleucograma, testele care investighează funcția hepatică,
  • testele de funcționalitate renală,
  • tensiunea arterială,
  • ecografia abdominală,
  • electrocardiograma (EKG),
  • ecocardiografia,
  • sumarul de urină,
  • serologiile virale,
  • mamografia și examenul citologic Babeș-Papanicolau,
  • radiografia toracică,
  • testul sângerărilor oculte in scaun,
  • examinarea alunițelor la dermatoscop,
  • testele pentru tuberculoza și glucoză din sânge.

De ce să nu profitați de timpul liber pentru a vă relaxa și după 50 de ani?

Odihna este esențială. Încercați să măriți numărul de ore de somn pe noapte. Iar dacă simțiți nevoia și câteva ore de somn după masă sunt necesare uneori.

Clasicul mers la băi, poate fi încă de actualitate. Îl puteți înlocui cu SPA-ul de astăzi. Iar câteva zile de relaxare într-un orășel liniștit, fie la mare fie la multe, nu trebuie să lipsească din modul dumneavoastră de viață.

Articole recente

CONECTAȚI-VĂ!

Newsletter

Abonați-vă la newsletter-ul nostru dacă doriți să primiți cele mai noi articole.

Categorii

Ultimele articole

Sari la conținut