Participarea conștientă și activă a pacientului la gimnastica terapeutică este deosebit de  importantă pentru motivația pacientului. Kinetoterapeutul trebuie să fie sigur că pacientul a înțeles modul în care se efectuează fiecare exercițiu fizic și cum îl poate ajuta kinetoterapia în afecțiunea pe care o are.

Cuprins:

• Reguli și principii de bază în aplicarea gimnasticii terapeutice la vârsta a treia
  • Gradarea treptată a efortului
  • Să nu faci rău
  • Individualitatea tratamentului
  • Comunicarea eficientă între kinetoterapeut și pacient
• Colaborarea pacient – cadru de specialitate
  • Sarcinile pacientului
  • Sarcinile kinetoterapeutului
• Exercițiile fizice

Reguli și principii de bază în aplicarea gimnasticii terapeutice la vârsta a treia

Gimnastica terapeutică este o activitate esențială ce trebuie făcută de persoanele vârstnice, atât prin centrele specializate, cât și acasă.

Se pot enumera următoarele principii de bază:

Gradarea treptată a efortului

Se va începe totdeauna cu exercițiile care nu necesită eforturi mari. Pe măsură ce pacientul își îmbunătățește condiția fizică, se poate trece la exerciții mai complicate. La fel va avea grija ca la apariția semnelor de oboseală să se întrerupă ședința de lucru. Patologia cardiovasculară la această vârstă poate fi agravată de efortul fizic.

Să nu faci rău

Kinetoterapeutul trebuie să cunoască foarte bine  cum și când aplică anumite procedee terapeutice, care sunt posibilitățile, dar și limitele lor, care este specificul kinetoterapiei la vârsta a treia, precum și noțiuni generale de patologie ale acestei vârste. Este necesară colaborarea permanentă între kinetoterapeut și medicul care tratează pacientul.

Individualitatea tratamentului

Kinetoterapia este, în esență, exercițiu fizic individualizat, în funcție de afecțiunea pacientului, gradul de pregătire fizică anterioară, capacitatea de adaptare a organismului la efort, vârsta și de celelalte afecțiuni asociate, când este cazul. Este obligatorie adaptarea programelor de kinetoterapie pentru fiecare pacient, chiar dacă aceștia au aceeași afecțiune.

Comunicarea eficientă între kinetoterapeut și pacient

Este necesară pentru realizarea unei atmosfere de lucru favorabilă scopului terapeutic, pentru susținerea pe plan psihic a eforturilor depuse de pacient.

Realizarea unui program  de kinetoterapie eficient nu se poate realiza decât în încăperi foarte curate, bine aerisite, luminoase și cu o temperatură constantă, între 18-20 grade.

Colaborarea pacient – cadru de specialitate

Această colaborare implică asumarea respectării unor reguli bine precizate.

Sarcinile pacientului în gimnastica terapeutică

Astfel, pacientul trebuie:

• să repete singur exercițiile pe care le poate executa;
• să continue practicarea zilnică a programului de gimnastică și după realizarea obiectivului, pentru a evita recidivele;
• să aibă o vestimentație comodă din bumbac sau lână;
• să participe conștient și activ la toate mișcările.

Apariția oboselii impune încetarea efortului în vederea restabilirii organismului.

În funcție de structura psihică a fiecărui pacient, specialistul trebuie să adopte un anumit comportament, o  anumită formă de comunicare,  care să asigure o atmosferă de lucru favorabilă și să  constituie totodată și  un remediu psihic pentru cel în cauză.

Sarcinile kinetoterapeutului în gimnastica terapeutică

Limbajul și tonalitatea specialistului, dacă sunt adecvate tipului psihologic al bolnavului, pot neutraliza o serie de reacții negative ale acestuia. De ex. refuzul de a participa la simplificarea amendamentelor bolii, remedierea unor stări sufletești. Acesta ajută la valorificarea valențelor acestora. Aceștia pot fi dirijate spre influența psihoterapică, spre stabilirea echilibrului interior, stimularea și solidarizarea în luptă pentru sănătate.

În ceea ce privește cadrul de specialitate, acesta trebuie:

• să explice pacientului necesitatea și importanța gimnasticii;
• să formeze pacientului convingerea și deprinderea de a practica ședințele de gimnastică și după terminarea perioadei de tratament;
• să creeze o atmosferă corespunzătoare între el și pacient pentru a obține cooperarea acestuia;
• să analizeze, să selecteze și să dozeze complexele de exerciții, diferențiat de la caz la caz;
• să stabilească ritmul de executare a exercițiilor, precum și durata lecției,  în funcție de posibilitățile pacientului;
• să asigure un conținut al ședințelor de gimnastică medicală  variat, în funcție de necesitați, și concret direcționat în perspectivă;
• să urmărească dacă efortul se facă  în mod progresiv, pentru că adaptarea organismului la efort să se realizeze treptat;
• să controleze pulsul și tensiunea arterială în timpul ședințelor de gimnastică.

Trebuie menționat faptul că gimnastica terapeutică se aplică și preventiv, în scopul ocrotirii sănătății, pentru menținerea vitalității și păstrarea sau îmbunătățirea condiției fizice a organismului.

Practicarea ei sistematică menține activitatea inimii și a plămânilor la un nivel corespunzător condițiilor vieții. Influențează favorabil sistemul nervos, osos și muscular, aparatul digestiv, renal, endocrin.

Acesta determină obținerea de valori biologice pozitive, un echilibru funcțional la nivelul tuturor aparatelor și sistemelor organismului, crescându-i forța de apărare împotriva tuturor agenților de agresiune, precum și rezistența la efort.

Te-ar putea interesa: Menţinerea sănătăţii după vârsta de 50 de ani

Exercițiile fizice

Exercițiile fizice practicate la gimnastica terpeutică, îmbunătățesc funcțiile mari ale organismului și mecanismelor psiho-neuro-motorii, contribuind la reactivarea acestora. Rezultatele ce se înregistrează în urma practicării exercițiilor fizice pot fi deosebite, dacă executarea lor se face corect conform tuturor regulilor și principiilor, a indicațiilor tehnice și metodice. Însă pot fi chiar dăunătoare și pot constitui chiar ele cauza unor leziuni sau afecțiuni, dacă se comit erori, la selectarea sau la dozarea lor.

Lipsa de mișcare sau hipochinezia poate duce la instalarea sindromului hipokinetic, ce se manifestă prin refuzul bolnavului de a face orice fel de mișcare cu repercusiuni negative îndeosebi asupra sistemului cardiovascular, respirator, muscular și osos.

La cei handicapați fizic și la cei vârstnici, pentru că aceștia sunt categorii predispuse sindromului hipokinetic, terapia prin mișcare urmărește restabilirea echilibrului psihic, factor esențial  în declanșarea acestui sindrom, mobilizarea lor în scopul câștigării independenței de mișcare și autonomie, precum și formarea deprinderilor de autoapreciere, de recunoaștere și de folosire la maximum a posibilităților biofizice de care dispun.